PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Începând cu data de 25 mai 2018, a intrat în vigoare și se aplică direct în toate statele membre ale Uniunii Europene Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, cunoscut și ca GDPR (General Data Protection Regulation).

Regulamentul (UE) 679/2016, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din acesta, se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidență a datelor.

În calitatea sa de operator de date cu caracter personal, RA APPS respectă dispozițiile legale privitoare la protecția datelor cu caracter personal și pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor care privesc în mod direct sau indirect datele cu caracter personal și care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile sau distrugerile accidentale sau ilegale.

Legislație – Documente de referință GDPR

  • Regulamentul (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);
  • Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);
  • Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului;
  • Legea nr. 102 din 3 mai 2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 129 din 15 iunie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
  • Regulamentul de Organizare și Funcționare al ANSPDCP din 11 Noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare;
  • Decizia nr. 99 din 18 mai 2018 – ANSPDCP – privind încetarea aplicabilității unor acte normative cu caracter administrativ emise în aplicarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
  • Decizia nr. 128 din 22 iunie 2018 – ANSPDCP – privind aprobarea formularului tipizat al notificării de încălcare a securității datelor cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);
  • Decizia nr. 133 din 3 iulie 2018 – ANSPDCP – privind aprobarea Procedurii de primire și soluționare a plângerilor;
  • Decizia nr. 174 din 18 octombrie 2018 – ANSPDCP – privind lista operațiunilor pentru care este obligatorie realizarea evaluării impactului asupra protecției datelor cu caracter personal;
  • Orientări privind Consimțământul în temeiul Regulamentului (UE) 679/2016 (17/RO/WP259);
  • Ghidul privind Responsabilul cu protecția datelor (DPO) – (16/RO/WP 243 rev.01, revizuit și adoptat în data de 5 aprilie 2017);
  • Ghidul privind Evaluarea impactului asupra protecției datelor (DPIA) și stabilirea dacă o lucrare este „susceptibilă să genereze un risc ridicat” în sensul Regulamentului 2016/679 (17/RO WP 248 rev.01) revizuit și adoptat în data de 4 octombrie 2017;
  • Avizul nr. 2/2017 privind prelucrarea datelor la locul de muncă (Articolul 29 – Grupul de lucru pentru protecția datelor 17/RO GL 249), adoptat la 8 iunie 2017.

Terminologie – definiții, detalierea termenilor, conform GDPR

  • Date cu caracter personal – înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
  • Categorii speciale de date cu caracter personal – date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opinii politice, convingeri religioase sau filosofice sau apartenența sindicală și prelucrarea datelor genetice, date biometrice în scopul identificării unice a unei persoane fizice, date privind sănătatea sau date privind viața sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane fizice.
  • Operator de date (Controller)- persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau alt organism care, singur sau în comun cu alții, determină scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal;
  • Persoana vizată – orice persoană vie care face obiectul datelor cu caracter personal deținute de RA APPS.
  • Prelucrare – orice operațiune sau set de operațiuni care vizează date personale sau seturi de date cu caracter personal, indiferent dacă sunt sau nu sunt realizate prin mijloace automate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea, modificarea, recuperarea, divulgarea prin transmitere, diseminare sau punerea la dispoziție prin alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea acestora.
  • Consimţământ – al persoanei vizate înseamnă orice manifestare de voinţă liberă, specifică, informată şi lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declaraţie sau printr-o acţiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate.
  • Parte terţă – înseamnă o persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenţie sau organism altul decât persoana vizată, operatorul, persoana împuternicită de operator şi persoanele care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.

Scopul principal al GDPR este cresterea nivelului de protectie a datelor personale si crearea unui climat de incredere care sa permita fiecarei persoane controlul asupra propriilor date.

Astfel, consideram ca este un moment potrivit sa te informam cum protejam datele tale personale si cum ne insusim prevederile Regulamentului.

Ce date personale prelucram?

Datele personale pe care le prelucram sunt, in principal, datele dumneavoastra de identificare, tranzactionale, financiare, de localizare sau alte date personale pe care le colectam direct de la dumneavoastra sau din alte surse atunci cand deveniti clientul nostru, cand folositi serviciile noastre sau cand ne furnizați serviciile sau produsele dumneavoastră.

Cum prelucram datele dumneavoastra personale?

Prelucram datele personale doar pentru scopuri legitime, pentru imbunatatirea si dezvoltarea produselor si serviciilor pe care vi le oferim, pentru a preveni si combate fraudele privind identitatea. Prelucrarea datelor personale se intemeiaza intotdeauna pe executarea contractelor incheiate cu noi, pe nevoia de a respecta o obligatie legala, pe interesul nostru legitim sau pe consimtamantul dumneavoastra.

Comunicam date personale catre alti destinatari?

Pentru a va oferi servicii cat mai competitive, pentru indeplinirea obligatiilor legale ce ne revin sau in alte scopuri legitime este posibil sa transmitem datele dumneavoastra personale catre autoritati publice, organe judiciare, birouri notariale, consultanti externi, imputerniciti catre care am externalizat furnizarea anumitor servicii si alte categorii de destinatari, asigurandu-ne insa intotdeauna ca instituim garantii adecvate pentru protejarea datelor transmise (spre exemplu, clauze contractuale standard)

Cat timp prelucram datele personale?

Datele dumneavoastra personale sunt prelucrate pe tot parcursul relatiei noastre contractuale si, dupa finalizarea acesteia, cel putin pe perioada impusa de prevederile legale aplicabile in domeniu, inclusiv, dar fara limitare, la dispozitiile privind arhivarea.

Care sunt drepturile dumneavoastra si cum pot fi exercitate?

Pe langa drepturile existente, de la data aplicarii Regulamentului beneficiati de drepturi aditionale.

Iata lista completa a drepturilor pe care le aveti:

  • Dreptul la informare – puteti solicita informatii privind activitatile de prelucrare a datelor dumneavoastra personale;

  • Dreptul la rectificare – puteti rectifica datele personale inexacte sau le puteti completa;

  • Dreptul la stergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) – puteti obtine stergerea datelor, in cazul in care prelucrarea acestora nu a fost legala sau in alte cazuri prevazute de lege;

  • Dreptul la restrictionarea prelucrarii – puteti solicita restrictionarea prelucrarii in cazul in care contestati exactitatea datelor, precum si in alte cazuri prevazute de lege;

  • Dreptul de opozitie – puteti să vă opuneți, in special, prelucrarilor de date care se intemeiaza pe interesul nostru legitim;

  • Dreptul la portabilitatea datelor – puteti primi, in anumite conditii, datele personale pe care ni le-ati furnizat, intr-un format care poate fi citit automat sau puteti solicita ca respectivele date sa fie transmise altui operator;

  • Dreptul de a depune plangere – puteti depune plangere fata de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal;

  • Dreptul de retragere a consimtamantului – in cazurile in care prelucrarea se intemeiaza pe consimtamantul dumneavoastra, il puteti retrage oricand. Retragerea consimtamantului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuata anterior retragerii ramanand in continuare valabila;

  • Drepturi suplimentare aferente deciziilor automate: puteti cere si obtine interventia umana cu privire la respectiva prelucrare, puteti exprima propriul punct de vedere cu privire la aceasta si puteti contesta decizia.

Puteti exercita aceste drepturi, fie individual, fie cumulat, foarte usor, prin simpla transmitere a unei solicitari la sediul nostru din Bucuresti, sau prin E-mail, la: dpo@apps.ro, ori telefonic la numarul: 0722118677.

In plus, am numit un Ofiter pentru Protectia Datelor care poate fi contactat daca exista nelamuriri cu privire la orice aspect ce tine de protectia datelor personale, prin transmiterea unei cereri la datele de contact anterior mentionate.

Aceasta reprezinta o notificare oficiala a RA APPS realizata in baza obligatiilor legale ce revin institutiei noastre si in conformitate cu prevederile GDPR.

COOKIES

Site-ul www.salapalatului.ro utilizeaza cookie-uri.

Informatiile prezentate in continuare au scopul de a aduce la cunostinta utilizatorului mai multe detalii despre plasarea, utilizarea si administrarea “cookie”-urilor utilizate de site-ul www.salapalatului.ro. In cazul in care aveti nevoie de mai multe informatii, si ele nu se regasesc mai jos, ne puteti contacta la E-mail, la: dpo@apps.ro, ori telefonic la numarul: 0722118677.

Acest website foloseste cookie-uri atat cookie-uri proprii cat si cookie-uri de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

Cookie-urile utilizate pe prezentul site ofera un feedback valoros si ne ajuta in incercarea de a imbunatati experienta online. Site-ul foloseste cookie-uri , cum ar fi tokeni ce raman activi pana la inchiderea ferestrei browserului, pentru a imbunatati experienta de navigare. Informatiile obtinute din aceste cookie-uri nu sunt stocate in baza de date si odata cu inchiderea browserului cookie-urile sunt sterse din calculatorul dumneavoastra.

Ce este un “cookie”?

Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu“cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul.

Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).
Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv. Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet.

Exista 2 categorii mari de cookie-uri:

  • Cookieuri de sesiune – acestea sunt stocate temporar in dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta sa le memoreze pana cand utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau inchide fereastra browserului ( ex: in momentul logarii/delogarii pe un cont de webmail sau pe retele de socializare)

  • Cookieuri Persistente – Acestea sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament (si in general depinde de durata de viata prestabilita pentru cookie). Cookie-urile persistente le includ si pe cele plasate de un alt website decat cel pe care il viziteaza utilizatorul la momentul respectiv – cunoscute sub numele de ‘third party cookies’ (cookieuri plasate de terti) – care pot fi folosite in mod anonim pentru a memora interesele unui utilizator, astfel incat sa fie livrata publicitate cat mai relevanta pentru utilizatori

Care sunt avantajele cookie-urilor?

Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta.

Care este durata de viata a unui cookie?

Cookieurile sunt administrate de webservere. Durata de viata a unui cookie poate varia semnificativ, depinzand de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singura sesiune (session cookies) si nu mai sunt retinute odata de utilizatorul a parasit website-ul si unele cookie-uri sunt retinute si refolosite de fiecare data cand utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri permanente‘). Cu toate aceste, cookie-urile pot fi sterse de un utilizator in orice moment prin intermediul setarilor browserului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terti?

Anumite sectiuni de continut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terte parti/ furnizori (ex: news box, un video sau o reclama). Aceste terte parti pot plasa de asemenea cookieuri prin intermediul site-ului si ele se numesc “third party cookies” pentru ca nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terti trebuie sa respecte de asemenea legea in vigoare si politicile de confidentialitate ale detinatorului site-ului este Google Analytics.

Cum sunt cookie-urile folosite de catre acest site?

O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

  • Cookie-uri de performanta a site-ului

  • Cookie-uri de analiza

Cookie-uri pentru analiza vizitatorilor

De fiecare data cand un utilizator viziteaza acest site softul de analytics furnizat de o terta parte genereaza un cookie de analiza a utilizatorului. Acest cookie ne spune daca ati mai vizitat acest site pana acum. Browserul ne va spune daca aveti acest cookie, iar daca nu, vom genera unul. Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care ne viziteaza si cat de des o fac.

Alte cookie-uri ale tertelor parti

Pe unele pagini, tertii pot seta propriile cookie-uri anonime, in scopul de a urmari succesul unei aplicatii, sau pentru a customiza o aplicatie. Datorita modului de utilizare, acest site nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum tertele parti nu pot accesa cookie-urile detinute de acest site.

Cookie-uri utilizate de prezentul site pot proveni de la urmatorii terti:

Google Analytics

Site-ul foloseste cookie-uri Google Analytics pentru a colecta informatii despre modul in care vizitatorii utilizeaza acest site si pentru a detecta posibile probleme de navigare. Google Analytics stocheaza informatii despre paginile vizitate, durata de navigare pe site, modalitatea prin care a fost accesat site-ul precum si sectiunile accesate din cadrul paginilor. Nu sunt stocate informatii personale, prin urmare, aceste informatii nu pot fi folsite pentru identificarea utilizatorului.
Site-ul foloseste Google Analytics pentru a putea urmari daca site-ul intruneste cerintele utilizatorilor si pentru a prioritiza imbunatatirea proceselor derulate. Google ofera mai multe informatii despre cookie-uri in pagina de politica a confidentialitatii si politica cookie-urilor. De asemenea, Google, pune la dispozitie un “add-on” ce ofera posibilitatea renuntarii la Google Analytics indifferent de paginile accesate.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii cu privire la modul in care Google foloseste si colecteaza aceste date , accesati link-ul privacy policy.

Ce tip de informatii sunt stocate si accesate prin intermediul cookie-urilor?

Cookie-urile pastreaza informatii intr-un fisier text de mici dimensiuni care permit unui website sa recunoasca un browser. Webserverul va recunoaste browserul pana cand cookie-ul expira sau este sters.

Cookie-ul stocheaza informatii importante care imbunatatesc experienta de navigare pe Internet ( ex: setarile limbii in care se doreste accesarea unui site; pastrarea unui user logat in contul de webmail; securitatea online banking; pastrarea produselor in cosul de cumparaturi)

De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?

Cookie-urile reprezinta punctul central al functionarii eficiente a Internetului, ajutand la generarea unei experiente de navigare prietenoase si adaptata preferintelor si intereselor fiecarui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookieurilor poate face unele site-uri imposibil de folosit.

Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu inseamna ca nu veti mai primi publicitate online – ci doar ca aceasta nu va mai putea tine cont de preferintele si interesele dvs, evidentiate prin comportamentul de navigare.

Exemple de intrebuintari importante ale cookieurilor ( care nu necesita autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

  • Continut si servicii adaptate preferintelor utilizatorului – categorii de stiri, vreme, sport, harti, servicii publice si guvernamentale, site-uri de entertainment si servicii de travel.

  • Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – retinerea parolelor, preferintele de limba ( Ex:afisarea rezultatelor cautarilor in limba Romana).

  • Retinerea filtrelor de protectie a copiilor privind continutul pe Internet (optiuni family mode, functii de safe search).

  • Limitarea frecventei de difuzare a reclamelor – limitarea numarului de afisari a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site.

  • Furnizarea de publicitate mai relevanta pentru utilizator.

  • Masurarea, optimizare si caracteristicile de analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de continut este vizualizat si modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex prin motoare de cautare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile deruleaza aceste analize a utilizarii lor pentru a imbunatati site-urile in beneficiul userilor.

Securitate si probleme legate de confidentialitate

Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi.

Cookie-urile pot fi totusi folosite pentru scopuri negative. Deoarece stocheaza informatii despre preferintele si istoricul de navigare al utilizatorilor, atat pe un anume site cat si pe mai multe alte siteuri, cookieurile pot fi folosite ca o forma de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt constiente de acest fapt si in mod constant marcheaza cookie-urile pentru a fi sterse in cadrul procedurilor de stergere/scanare anti-virus/anti-spyware.

In general browserele au integrate setari de confidentialitate care furnizeaza diferite nivele de acceptare a cookieurilor, perioada de valabilitate si stergere automata dupa ce utilizatorul a vizitat un anumit site.

Alte aspecte de securitate legate de cookie-uri

Deoarece protectia identitatii este foarte valoroasa si reprezinta dreptul fiecarui utilizator de internet, este indicat sa se stie ce eventuale probleme pot crea cookieurile. Pentru ca prin intermediul lor se transmit in mod constant in ambele sensuri informatii intre browser si website, daca un atacator sau persoana neautorizata intervine in parcursul de transmitere a datelor, informatiile continute de cookie pot fi interceptate. Desi foarte rar, acest lucru se poate intampla daca browserul se conecteaza la server folosind o retea necriptata (ex: o retea WiFi nesecurizata).

Alte atacuri bazate pe cookie implica setari gresite ale cookieurilor pe servere. Daca un website nu solicita browserului sa foloseasca doar canale criptate, atacatorii pot folosi aceasta vulnerabilitate pentru a pacali browserele in a trimite informatii prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizeaza apoi informatiile in scopuri de a accesa neautorizat anumite site-uri. Este foarte important sa fiti atenti in alegerea metodei celei mai potrivite de protectie a informatiilor personale.

Sfaturi pentru o navigare sigura si responsabila, bazata pe cookies.

Datorita flexibilitatii lor si a faptului ca majoritatea dintre cele mai vizitate site-uri si cele mai mari folosesc cookieuri, acestea sunt aproape inevitabile. Dezactivarea cookie-urilor nu va permite accesul utilizatorului pe site-urile cele mai raspandite si utilizate printre care Youtube, Gmail, Yahoo si altele.

Iata cateva sfaturi care va pot asigura ca nevigati fara griji insa cu ajutorul cookieurilor:

  • Particularizati-va setarile browserului in ceea ce priveste cookie-urile pentru a reflecta un nivel confortabil pentru voi al securitatii utilizarii cookie-urilor.

  • Daca nu va deranjeaza cookie-urile si sunteti singura persoana care utilizaeaza computerul, puteti seta termene lungi de expirare pentru stocarea istoricului de navigare si al datelor personale de acces.

  • Daca impartiti accesul la calculator, puteti lua in considerare setarea browserului pentru a sterge datele individuale de navigare de fiecare data cand inchideti browserul. Aceasta este o varianta de a accesa site-urile care plaseaza cookieuri si de a sterge orice informatie de vizitare la inchiderea sesiunii navigare.

  • Instalati si updatati constant aplicatii antispyware.

Multe dintre aplicatiile de detectare si prevenire a spyware-ului includ detectarea atacurilor pe site-uri. Astfel, impiedica browserul de la a accesa website-uri care ar putea sa exploateze vulnerabilitatile browserului sau sa descarce software periculos. Asigurati-va ca aveti browserul mereu updatat. Multe dintre atacurile bazate pe cookies se realizeaza exploatand punctele slabe ale versiunilor vechi ale
browserelor.

Cookie-urile sunt pretutindeni si nu pot fi evitate daca doriti sa va bucurati de acces pe cele mai bune si ele mai mari site-uri de pe Internet – locale sau internationale. Cu o intelegere clara a modului lor de operare si a beneficiilor pe care le aduc, puteti lua masurile necesare de securitate astel incat sa puteti naviga cu incredere pe internet.

Cum pot opri cookie-urile?

Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online.

Este posibila setarea din browser pentru ca aceste cookie-uri sa nu mai fie acceptate sau poti seta browserul sa accepte cookie-uri de la un site anume. Dar, de exemplu, daca nu esti inregistat folosind cookie-urile, nu vei putea lasa comentarii.

Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului tau.

Recent Posts

    Recent Comments

    Niciun comentariu de arătat.