Edward Maya – „HYPERBOREA”
Selecteaza locurile
În această toamnă, scena Sălii Palatului devine locul unei experiențe muzicale spectaculoase, un concert grandios ce aduce împreună energia muzicii electronice, teme muzicale străvechi și forța unei orchestre simfonice.
Descoperă „HYPERBOREA”, universul sonor creat de Edward Maya. O experiență unică te așteaptă pe 18 noiembrie, la Sala Palatului.
„HYPERBOREA este unul dintre cele mai importante proiecte ale mele. De-a lungul anilor, muzica mea a ajuns în multe colțuri ale lumii, dar întotdeauna am simțit că rădăcinile inspirației mele se află aici, în cultura și energia spațiului românesc. Acest spectacol este felul meu de a reuni tot ceea ce iubesc în muzică: libertatea sunetului electronic, profunzimea orchestrei simfonice și emoția temelor muzicale străvechi. Este o călătorie între trecut și viitor, între ceea ce am fost și ceea ce putem deveni prin muzică. Abia aștept să împărtășesc această experiență cu publicul”, a declarat Edward Maya.
Inspirat de legenda Hyperboreei – un tărâm al luminii și armoniei, unde muzica era limbajul ce conecta oamenii cu universul – „HYPERBOREA” transformă scena Sălii Palatului într-un univers sonor spectaculos. Ritmurile ancestrale se împletesc cu pulsul modern, iar muzica electronică întâlnește orchestrarea cinematică, dând naștere unei experiențe ce unește tradiția și modernitatea.
Ajuns la cea de-a treia ediție, „HYPERBOREA” aduce pe scenă invitați speciali, o producție complexă și momente muzicale unice, transformând concertul într-un veritabil spectacol live de excepție.
Edward Maya – producător, DJ, primul și singurul artist român câștigător al unui premiu Billboard este unul dintre cei mai apreciați compozitori români, recunoscut la nivel internațional. De-a lungul carierei, a lansat hituri care au dominat clasamentele globale, iar piesa „Stereo Love” s-a clasat în topurile muzicale din numeroase țări, ajungând în primele poziții ale clasamentelor internaționale.
Un eveniment produs de KIMARO Entertainment, susținut de Kiss FM.
REGULI DE APLICARE A TARIFELOR REDUSE:
Acces copii:
Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoțit de cel puțin un părinte cu bilet valabil.
Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
Acces persoane cu dizabilități:
Solicitările privind acordarea facilităților pentru persoanele cu dizabilități trebuie transmise cu cel târziu 7 zile înainte de data evenimentului, la adresa de e-mail: info@kimaro.ro. Solicitarea trebuie să conțină: numele și prenumele solicitantului (persoană cu dizabilități), evenimentul/ evenimentele la care dorește să participe (cu specificarea ordinii priorităților), numărul de bilete pe care le solicită (dacă are însoțitor sau nu), gradul de handicap pentru care deține documente, natura handicapului (vizual, fizic etc.) cu specificarea expresă dacă utilizează un scaun rulant.
Se vor anexa copii de pe CI solicitant și însoțitor, decizia de încadrare în gradul de handicap (aflată în termen de valabilitate).
