Trooper Simfonic: Lansare album – Mihai Viteazul: Poemele Românilor

CUMPĂRA BILETE
duminică, 10 noiembrie, ora 19:00

Selecteaza locurile

După succesul pe care l-a înregistrat concertul Trooper Simfonic, din această toamnă, care a aniversat cei 28 de ani de carieră ai formației de heavy metal, Trooper își surprinde fanii chiar în prag de sărbători cu un mare anunț. Aceștia au confirmat că albumul cu numărul 11 din discografia lor e oficial pe drum și va fi publicat în anul 2024, lansarea oficială fiind pe 10 noiembrie, la Sala Palatului, unde cei cinci rockeri vor să facă un show și mai mare decât cel simfonic de anul acesta.

Discul de studio pe care fanii vor putea să îl asculte anul viitor reprezintă ultimul capitol dintr-o poveste începută de Trooper în urmă cu aproape 15 ani, în 2009. Atunci au lansat primul material intitulat „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei” din dorința de a vorbi și de a pune în valoare părți esențiale ale istoriei care ne definește ca popor. Demersul a fost rapid îndrăgit de public, iar trupa a revenit la nouă ani distanță, în 2018, cu al doilea disc dedicat domnitorului Ștefan cel Mare. Acum, după „Poemele Valahiei” și „Poemele Moldovei”, 2024 va fi anul în care trupa dedică un tribut voievodului Mihai Viteazul și închide trilogia cu „Poemele Românilor”. Materialul va ocupa numărul 11 în discografia formației, după „X”, cel mai recent album, lansat de aceștia în 2022.

A sosit momentul pentru albumul Trooper cu numărul 11! Normal că trebuie să aibă și o lansare monumentală! Vom încheia trilogia „Poemele” cu albumul „Mihai Viteazul – Poemele Românilor”. Am simțit că a sosit momentul pentru acest pas. În 2009, am început povestea trilogiei cu albumul „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”, în 2018 am lansat „Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei”, iar acum, iată, Mihai Viteazul încheie povestea. Este ultimul capitol. Au trecut ceva anișori între albume, însă știu cât de mult iubesc fanii Trooper aceste discuri. Momentul trebuia marcat la nivel mare, așa cum simt că așteaptă toată lumea! Prin urmare, în 10 noiembrie 2024, strigăm adunarea la Sala Palatului din București. Vom susține un show gigant în care vom include piese din întreaga trilogie, plus un scurt set „Best Of”. Totul simfonic! Sper să ne fiți alături și de data asta. Știm deja cum va arăta scena, știm ce vom cânta, știm ce surprize vă pregătim! Ne vedem în 10 noiembrie 2024 pentru ultimul capitol: „Mihai Viteazul – Poemele Românilor„. – declară Alin Coiotu’ Dincă, solistul Trooper.

Trooper va urca pentru a doua oară pe scena Sălii Palatului, pe data de 10 noiembrie 2024, într-un concert de poveste. Având alături și de această dată o orchestră simfonică, trupa pregătește un maraton care combină variante electrice și simfonice ale celor mai iubite pasaje din toată trilogia poemelor, alături de cele mai iubite hituri ale lor, nelipsite din orice concert. Dacă simfonicul din toamnă a însemnat pentru cei cinci cel mai mare concert pe care l-au susținut în cei 28 de ani de carieră, aceștia au promis că pe 10 noiembrie vor face un show și mai mare. Biletele sunt acum disponibile pe platforma iaBilet.ro, la un preț promoțional.

Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fara loc asigurat, doar insotit de cel putin un parinte cu bilet valabil.
Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
Pentru detalii si solicitari, va rugam sa accesati adresa bilete@mgsi.ro.

Event Details
  • Days
    Hours
    Min
    Sec