Placido Domingo

CUMPĂRĂ BILETE

Selecteaza locurile

 Pretul biletelor achitate se poate rambursa până la data de 1 iunie 2024, după această dată se consideră acceptarea de către client a noilor date reprogramate și nu se mai operează nici o rambursare.

Excepționalul muzician spaniol Plácido Domingo, cu o prodigioasă carieră artistică neîntreruptă care depășește o jumătate de secol, va urca pe scenele din România pe 7 noiembrie 2024, la BT Arena din Cluj Napoca, de la ora 19.30, și pe 4 noiembrie, la Sala Palatului din București, de la ora 19.30.

Cântăreț și dirijor, tenor și bariton, Plácido Domingo e unul dintre cei mai apreciați artiști de operă ai omenirii. Repertoriul său include peste 150 de roluri, performanță pe care nu a mai atins-o nimeni, și este considerat de critici „Om al Renașterii”, pentru o carieră strălucitoare și pentru remarcabile contribuții umanitare, răsplătite cu premii de prestigiu și o prețuire globală.

De-a lungul unei cariere unice, Plácido Domingo a primit 12 Premii Grammy, iar contribuția sa la dialogul dintre bel canto și muzica pop este inestimabilă. Din 1990, Domingo  a fost un promotor de vârf al operei în întreaga lume, cântând alături de José  Carreras și de Luciano Pavarotti pentru mai bine de un deceniu în fața unor mulțimi uriașe, atrăgând noi spectatori ai acestui gen muzical. A fondat și conduce competiția muzicală Operalia, care descoperă și lansează tinerii cântăreți.

Protagonist pe toate marile scene ale lumii, Plácido Domingo se bucură de o uriașă apreciere internațională. Prestația din rolul Cavaradossi din „Tosca” de Puccini a fost urmărită de un miliard de oameni, în transmisiune directă de la Roma. În 2021, și-a petrecut a 80-a aniversare pe scenă, cântând „Nabucco” la Vienna Staatsoper, live la postul ORF. În același an, la nenumăratele titluri dobândite, de la Medalia Prezidențială pentru Libertate la Comandor al Legiunii de Onoare, s-a adăugat distincția de Ambasador al Culturii Spaniole în Lume, fiind premiat de Asociația Spaniolă a Corespondenților Presei Străine pentru „imensa traiectorie profesională”.

Eveniment organizat de Kimaro Entertainment, Mall4Art și Magic FM.

Event Details
  • Days
    Hours
    Min
    Sec