• coronavirus
Joomla Modules Joomla Templates

Calendar evenimente

 _______________________________________________________________________________

 

URMATORUL EVENIMENT PROGRAMAT

_______________________________________________________________________________

 

DAMIAN DRAGHICI & BROTHERS - MUTAT LA ARENELE ROMANE 28, 29 SI 30 SEPTEMBRIE 2020

Spectacol
Data: Luni, 28 Septembrie, 2020 20:00

Locul: Sala Palatului  |  Oraș: Bucuresti, Romania

Comunicat de presă    09.09.2020

 

 

Concertul Damian Drăghici & Brothers „Mulţumesc! #Iamgrateful” va fi susținut în aer liber, la Arenele Romane din Capitală,   în perioada 28-30 septembrie

Convins că arta nu poate sta pe loc, Damian Drăghici se adaptează vremurilor și merge până la capăt pentru a depăși situația provocată de pandemia COVID-19, făcând un pas major pentru a reveni din nou față în față cu publicul spectator.

Damian Drăghici & Brothers împreună cu organizatorii concertului „Mulțumesc! #Iamgrateful”, vin în întâmpinarea tuturor admiratorilor săi cu precizări importante legate de modalitatea și condițiile de desfășurare.


Pentru asigurarea măsurilor de siguranță și prevenire a contaminării cu noul coronavirus COVID-19, atât pentru public cât și pentru întreaga echipă implicată în organizarea concertului „Mulțumesc! #Iamgrateful”, în conformitate cu regulile impuse prin cel mai recent ordin emis de autorități cu privire la organizarea concertelor, spectacolelor sau a manifestărilor culturale, organizatorii au decis ca evenimentul să se desfășoare în aer liber, într-un spațiu deschis. De asemenea, pentru asigurarea distanțării necesare dintre spectatori, concertul se va d esfășura pe o durată de trei zile.

Așadar, concertul „Mulțumesc! #Iamgrateful” programat inițial la Sala Palatului, în data de 28 septembrie, a fost mutat la ARENELE ROMANE din București și va avea loc în zilele de 28, 29 și 30 septembrie, cu începere de la 20:00.

Important pentru persoanele care dețin bilete valabile pentru concertul DamianDrăghici & Brothers „Mulţumesc! #Iamgrateful”

Agențiile care au vândut bilete pentru acest spectacol, vor transmite un email către toate persoanele deținătoare de bilete, ce va cuprinde detaliile legate de ziua în care vor putea participa la concert, precum și noile bilete în funcție de categoria de loc.

Persoanele care, din motive obiective, nu pot participa la una dintre cele trei zile de concert, pot preschimba biletele într-un voucher , valabil până la data de 30 septembrie 2021. Acesta va putea fi utilizat la unul dintre concertele artistului Damian  Drăghici, până la data valabilității voucher-ului.  

Pentru emiterea acestui voucher, spectatorii sunt rugați să transmită o solicitare pe adresa de email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. până la data de 15 septembrie 2020.

De la folclor, pop instrumental, new age, world music la muzică jazz la nai, ritmurile muzicale care au făcut înconjurul lumii și au cucerit inimile spectatorilor, energia vibrantă și distracția la cele mai înalte cote sunt doar câteva dintre ingredientele celei mai ample producții artistice marca DAMIAN DRĂGHICI & BROTHERS, un concept plin de emoție realizat în semn de recunoștință pentru minunatul său parcurs artistic, la împlinirea vârstei de 50 de ani.

Alături de trupa sa „Damian & Brothers” , de nume celebre ale scenei românești, dar și de invitați speciali, Damian va celebra vârsta de 50 de ani, în compania publicului, printr-un concert aniversar excepțional, intitulat „ MULȚUMESC #iamgrateful” .


Timp de aproximativ două ore, toți cei prezenți vor fi purtați într-o călătorie retrospectivă emoționantă, în care vor savura pas cu pas povestea muzicală a vieții sale, trecând prin diversitatea stilurilor muzicale abordate de-a lungul timpului, care l-au inspirat pe artistul Damian Drăghici și i-au influențat cariera muzicală, pornind de la folclor, jazz, rock sau muzică clasică, interpretări ale unor melodii veritabile, prezente în sufletele românilor ce aparțin mai multor generații.

.

 

Adresă
Strada Ion Câmpineanu 28, București 010039, România
Bucuresti, Romania

 

Hartă


 

Toate datele


Date: Luni, 28 Septembrie, 2020 20:00
 

salapalatului.ro foloseşte cookie-uri – inclusiv cookie-uri de la terţe părţi – pentru a colecta informaţii despre cum folosesc vizitatorii website-ul nostru. Acestea ne ajută să-ţi oferim cea mai bună experienţă posibilă, să îmbunătăţim constant performanţa website-ului nostru şi să creăm oferte personalizate intereselor tale. Prin apăsarea butonului „Acceptă”, eşti de-acord cu utlizarea acestor cookie-uri. Poţi vizita pagina noastră privind politica de cookie-uri pentru a afla mai multe despre acestea şi pentru a-ţi schimba oricând preferinţele. To find out more about the cookies we use and how to delete them, see our privacy policy.

I accept cookies from this site.
EU Cookie Directive plugin by www.channeldigital.co.uk