NIKOS VERTIS

Selecteaza locurile

Nikos Vertis, indiscutabil cel mai iubit artist al Greciei, va face furori cu cea mai mare petrecere bouzoukia din Romania pe care o va sustine pe 6 octombrie la Sala Palatului. Artistul rasplatit cu mai multe discuri de platina pentru compozitiile sale, ne va oferi in toamna, un concert extraordinar de muzica greceasca.

Interpretul a fost cucerit de tara noastra din primul an in care a concertat aici si de-abia asteapta sa se intoarca la fanii din Romania: “Pentru mine Romania este ca a doua casa. Sunt foarte impresionat de fidelitatea publicul roman, care imi fredoneaza piesele de sase ani chiar daca nu cunoaste limba greaca, ceea ce imi intareste convingerea ca muzica este un limbaj universal. Ma intorc de fiecare data cu o deosebita placere iar tocmai in acest sens, pentru show-ul din acest an am pregatit ceva special, exclusiv pentru fanii mei de aici” declara Nikos Vertis.

Din Melbourne, Sydney si New York si pana la Tel Aviv si Londra, pe marile scene ale lumii, Nikos Vertis a incantat de fiecare data publicul iubitor de muzica greceasca.  Cel mai iubit artist al Greciei, pentru care fanele din diferite colturi ale lumii au facut o adevarata pasiune si care a primit in dar de la admiratorii sai canadieni chiar si o strada cu numele sau, starneste adevarate isterii la concertele sale.

Nikos Vertis, care a fost supranumit “Noul mare interpret Laïka”, mix-ul de muzica traditionala greceasca cu pop si dance, ambasador in toata lumea a modului de a simti grecesc exprimat in muzica, s-a nascut insa in Olanda si a ajuns in Grecia abia la varsta de 6 ani. Inca de pe atunci stia déjà sa cante la instrumentul traditional grecesc bouzouki, iar cativa ani mai tarziu a inceput sa studieze canto.

Cluburile din Salonic au fost primele scene pe care a cantat Nikos Vertis, iar treptat faima celui care devenea una dintre cele mai bune voci ale Greciei s-a raspandit in toata tara si i-a adus si un contract cu Studiourile Universal.

Piesele de pe primul sau album, „Se insereaza repede”, devin rapid hituri, iar Vertis castiga premiul pentru cel mai bun debut. Primul single lansat de Vertis, „Spune-mi iar”, este si el recompensat cu platina, la fel si albumul pe care Vertis il va scoate ulterior – „Cum petrec serile singur”. Sensibilitatea pieselor de pe cel de-al patrulea album al cantaretului grec, au facut ca ele sa devina imediat hituri la radio si o vara intreaga, in 2007, intreaga Grecie a fredonat cu preponderenta doar muzica lui Nikos Vertis. Doua discuri de platina a primit si acest album, unul dintre preferatele publicului. Anul trecut piesa ”Te iubesc” a stat mai mute saptamani pe locul intai in Grecia, piesa fiind compusa special pentru publicul tanar.

Faima lui Nikos Vertis a inceput sa depaseasca granitele Greciei si curand artistul a inceput sa concerteze pe marile scene din Australia, Statele Unite, Canada si Europa.

Iubitorii muzicii grecesti din Romania vor avea prilejul sa-l reintalneasca pentru a sasea oara consecutiv, pe popularul cantaret grec in luna octombrie a acestui an, cand artistul va concerta la Sala Palatului. Pentru anul acesta interpretul, dupa cum a declarat, a pregatit o surpriza speciala, exclusiv pentru fanii din Romania.

Share This Event
Event Details
  • Days
    Hours
    Min
    Sec